Prezentare generală

Situaţia în Lipova
Lipova este un oraş în Banat cu ca. 11.000 de locuitori. Înainte de al doilea război mondial, cultura şi modul de viaţa al şvabilor bănăţeni a influenţat semnificativ dezvoltarea oraşului. Însă după război, mulţi dintre germanii de aici, care au luptat pe front, nu s-au mai întors, alţii iarăşi au fost deportaţi în Rusia. Astfel a fost creată posibilitatea ca români din alte părţi ale ţării să populeze oraşul. În anii 60 Transilvania a fost lovită de secetă, ceea ce a avut ca urmare că mulţi cetăţeni de naţionalitate maghiară au migrat spre vestul României şi unii s-au stabilit la Lipova. În perioada comunismului, statul român a încurajat eforturile de stabilire a domiciliului în aceste părţi a populaţiei româneşti, astfel că numărul naţionalităţilor s-a redus simţitor. Acum trăiesc ca. 200 de germani, 400 de maghiari şi 500 de rromi în Lipova.
Cu spitale şi şcoli, mulţi medici şi magazine, oraşul Lipova este destinaţia locuitorilor din satele şi comunele învecinate. Totuşi se poate spune că în Lipova predomină caracterul sătesc, cei mai mulţi locuitori ai oraşului sunt dependenţi de roade grădinilor din spatele caselor şi de animalele de casă proprii. Puţine firme s-au încumetat în ultimii ani să se stabilească aici. Doar trei-patru firme oferă locuri de muncă, în special pentru femei, în domeniul textil, cu preponderenţă pentru export. Anul 2005 a adus cu sine cedarea cazărmii militare către consiliul local şi a renăscut speranţele în învestiţii noi. Unele s-au confirmat iar altele nu.

Începuturile muncii caritative la Lipova
După îndepărtarea de la putere a regimului comunist, postul vacant de paroh al Parohiei Romano-Catolice din Lipova a fost ocupat de către un tânăr preot (Pr. Laszlo Wonerth). Acesta a contactat mai mulţi preoţi din Austria, prin intermediul cărora a cunoscut „Haus der Stille”, o comunitate din Graz. Colaborarea cu aceasta a început sub forma unor transporturi de ajutoare, pentru ca apoi să se nască ideea că de fapt mai folositor s-ar dovedi un ajutor prin personal calificat. Astfel au sosit la Lipova colaboratori ai „Haus der Stille”, care pe parcursul mai multor luni au coordonat activitatea caritativă şi socială. În această perioadă s-a dezvoltat cantina săracilor/masa pe patru roţi şi a fost deschis primul magazin de îmbrăcăminte second-hand cu scopul de a finanţa cantina. Pentru a acoperi nevoile de muncă tot mai mari a fost hotărâtă contrucţia unui sediu. În anul 1993 a fost cumpărată Casa Hildegardis, care de-a lungul anilor a fost renovată şi amenajată ca sediul central al asociaţiei. Totodată, d-na dr. teolog Imogen Tietze s-a decis să rămână în România şi să contribuie activ la dezvoltarea Asociaţiei Caritas Lipova.


Scopurile Casei Hildegardis
Casa Hildegardis este sediul Asociaţiei Caritas Lipova şi totodată centru de formare al diocezei romano-catolice Timişoara.
Casa Hildegardis urmăreşte de la constituirea sa două scopuri. Pe de o parte, ea serveşte ca centru de formare spirituală pentru Dioceza Timişoara: Aici sunt oferite exerciţii spirituale, cursuri de calificare pentru colaboratorii diocezei, se organizează manifestări culturale şi se oferă spaţiu de cazare pentru diferite grupuri. Pe de altă parte, Casa Hildegardis se dedică muncii sociale.
Scopurile Casei Hildegardis mai pot fi formulate sub următoarele aspecte:
Ø În munca de formare: „Să dăm semne de speranţă, care să încurajeze oamenii, ca aceştia să rămână în ţara lor şi să-şi clădească un viitor.”
Ø În munca socială: Să „îndulcească”, să uşureze situaţia oamenilor săraci, bolnavi sau cu handicap.
Ø Să dea impulsuri şi să contribuie la înţelegerea reciprocă între Germania şi România.
Ø Să asigure financiar funcţionarea şi pe termen lung independenţa asociaţiei.

Grupurile de interes ale Casei Hildegardis
În centrul atenţiei activităţii Casei Hildegardis sunt oamenii nevoiaşi din Lipova şi din localităţile din jurul oraşului, indiferent de naţionalitate şi religie. Prin oameni nevoiaşi sunt înţeleşi acei oameni, care din cauza vârstei, unei boli sau a unui handicap nu sunt în stare să îşi asigure prin eforturi şi resurse proprii necesarul de trai şi care nu primesc sprijin de nici un fel de la rude sau cunoscuţi. Un alt grup de interes numeros este reprezentat de către familiile sărace cu mulţi copii.

Patrimoniul Casei Hildegardis
Asociaţia Caritas deţine patru case: Casa Hildegardis (cu pavilion şi loc de gril), Casa Iacobus, fosta Casa Voluntarilor (aici funcţionează brutăria) şi mănăstirea surorilor (cu anexă pentru supraveherea copiilor de grădiniţă în orele după-amiezii). Parohia Lipova a pus la dispoziţia Caritas un teren care este folosit ca grădină pentru legume. În Lipova s-a închiriat un local, în care funcţionează magazinul de tip second-hand. Totodată s-a deschis o brutărie care aprovizionează cu produse de panificaţie un magazin propriu precum şi alte magazine şi firme din Lipova şi împrejurimi.
Casa Hildegardis este sediul central al Caritas Lipova. La parter sunt adăpostite centrul medical social, bucătăria centrală, sala de mese pentru angajaţi şi grupuri, încăperile pentru igienă, duşuri şi WC-uri, spălătoria, depozite pentru ajutoare şi un atelier mecanic. La etajul I sunt amplasate sala de conferinţă, trei încăperi pentru birou, camera de călcat şi 12 camere cu câte două sau trei paturi. În partea veche a clădirii se găsesc camera de rugăciune şi alte trei camere cu câte trei paturi.